Tradiţiile noastre

Pentru majoritatea celor tineri, tradiţiile populare şi tot ceea ce ţine de acest concept: muzicǎ popularǎ, port popular, meşteşuguri, şezǎtoare, horǎ, precum şi cuminţenia sfântǎ pe care se cuvine sǎ o ai în comportament sunt lucruri vechi, bune pentru rafturi de muzeu sau pentru “tezaur folcloric” urmǎrit de cǎtre bǎtrâni sau nostalgici. Nu mai au aceeaşi însemnǎtate şi importanţǎ cum aveau altǎdat’. Acum portul popular, adicǎ cel mai des folosit in îmbrǎcǎminte este alcǎtuit din blugi, tricouri şi pantaloni scurţi. Sau haine fǎcute prin China, ori Coreea. Muzica ascultatǎ este cu versuri urâte, de neînţeles, golite de orice mesaj. Meşteşugurile le mai practicǎ doar câteva persoane care se încǎpǎţâneazǎ sǎ nu piardǎ arta primitǎ de la pǎrinţi ori bunici: ouǎ pictate, icoane tradiţionale, olǎrit, sculptat, etc. Hora a fost înlocuitǎ de discotecǎ, emoţia şi cuminţenia de la joc au fost înlocuite de ţigǎri şi şmecherie.
Pe de o parte, poate fi un lucru firesc, pentru cǎ lumea e, de când a fost creatǎ de Dumnezeu, în continuǎ mişcare şi schimbare. Şi cu schimbarea nu te joci. Te supui, dar o înduhovniceşti, nut e laşi biruit de ea. “Schimbǎrile acestei lumi” nu trebuie sǎ te conducǎ, ci tu, oricât de mic sau însemnat eşti, trebuie sǎ îi dai sens. Şi dacǎ în sufletul tǎu nu poate exista schimbare decât îndreptatǎ cǎtre Dumnezeu, trupului tǎu de urmaş al pǎrinţilor tǎi, de nepot al bunicilor tǎi vrednici, trebuie sǎ îi dai demnitate în toatǎ aceastǎ schimbare, în aceastǎ tranziţie.
Nu mai avem timp, ne grǎbim, lucrǎm pânǎ şi duminica. Şi nu înţelegem mai nimic din timpul nostru.
În aceastǎ grabǎ fantasticǎ, animaţi de curiozitate şi de dorinţa de a face ceva pentru a revitalize tradiţiile, harnici şi veseli, un grup de copii de-ai noştri gǎsesc timp sǎ vǎ bucure. Acum îşi coase fiecare propriul costum popular, cu greutatea normalǎ fiecǎrui început, adunaţi din când în când într-o şezǎtoare cum era pe vremuri. Cuminţi şi perseverenţi, ei nu vor sǎ înlocuiascǎ blugii, ci vor sǎ arate cǎ pot fi şi altfel, cǎ sunt mândri de pǎrinţii şi strǎbunii lor, cǎ, la rândul lor, pot învǎţa pe alţii meşteşugul cusutului şi plǎcerea de a se întâlni.